“ Obligațiile angajatorilor în zilele cu temperaturi extreme “
In contextul temperaturilor exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau, când indicele temperatură-umiditate atinge praguri echivalente. (indicele de temperatură-umiditate ITU mai mare de 80 unități), angajatorii au obligația legală de a lua măsuri pentru protejarea salariaților care lucrează în condiții de caniculă.
La nivelul Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta s-au demarat controale la angajatorii din toate domeniile de activitate, în care s-a urmarit modul de respectare a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor încadrate în muncă.
Aceste controale sunt controale de tip tematic, se realizează pe baza check-listului întocmit la nivelul ITM Constanța și s-au efectuat suplimentar tematicii propuse.
In luna iulie, chiar și în zilele în care nu au fost îndeplinite criteriile de munca la temperaturi extreme, s-au efectuat controale preventive la un numar de 158 de angajatori din domeniile HORECA , alimentatie publica , turism, construcții , paza și protecție și alți prestatori de servicii care iși desfășoara activitatea în aer liber.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 99/2000, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
- reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice;
- asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
- alternarea efortului fizic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
Pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele măsuri:
- asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protecţie;
- asigurarea condițiilor pentru efectuarea de duşurilor necesare reglării temperaturii corpului.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menționate, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în O.U.G. nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art. 6 din același act normativ.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să asigurare examenul medical la angajare şi controlulu medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute, trecerea după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, sau care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme și asigurarea primului ajutor precum și transportului la cea mai apropiată unitate sanitară în cazul persoanelor afectate.
Inspectorii de muncă vor monitoriza pe toată perioada sezonului estival, modul în care angajatorii respectă obligațiile privind sănătatea și securitatea în muncă a salariaților și cu precădere aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 99/2000 - privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.